Până la sfârșitul lui 2027, alegătorii din patru dintre cele mai mari cinci state ale Uniunii Europene vor merge la urne. În Spania, Franța, Polonia și Italia, partidele naționaliste și eurosceptice au șanse să ajungă la putere sau să își consolideze poziția. Miza depășește granițele acestor țări, deoarece o schimbare a raportului de forțe la Bruxelles ar putea bloca decizii privind bugetul european, extinderea Uniunii și sprijinul pentru Ucraina.
Analiza, semnată de Jon Henley, corespondentul pentru afaceri europene al The Guardian, compară situația actuală cu cea de la sfârșitul anului 1998. Atunci, Tony Blair era premierul Marii Britanii, Lionel Jospin conducea guvernul Franței, iar Gerhard Schröder tocmai fusese ales cancelar al Germaniei. Uniunea Europeană avea 15 state membre, iar în 13 dintre ele partide proeuropene de centru-stânga guvernau singure sau în coaliție. Economiile creșteau, nivelul de trai se îmbunătățea, iar extinderea spre est era în curs. Aproape trei decenii mai târziu, avântul politic îi aparține acum extremei drepte naționaliste, iar ascensiunea ei ar putea slăbi consensul pe care s-a construit Europa după război.
Primul scrutin al acestui ciclu va avea loc în Spania, unde alegerile parlamentare anticipate sunt programate pentru 29 noiembrie. Coaliția condusă de premierul socialist Pedro Sánchez riscă să piardă puterea în fața Partidului Popular, conservator, și a formațiunii de extremă dreaptă Vox. Cele două partide guvernează deja împreună în unele regiuni spaniole. În Franța, alegerile prezidențiale și parlamentare sunt așteptate în primăvara lui 2027. Marine Le Pen, din partea Rassemblement National, pornește ca favorită în cursa pentru președinție, la distanță de Jean-Luc Mélenchon, figura cea mai cunoscută a stângii radicale. Partidele tradiționale rămân profund divizate.
În Polonia, partidele naționaliste adună împreună aproape jumătate din intențiile de vot și ar putea înlătura de la putere coaliția liberală a premierului Donald Tusk. În Italia, Giorgia Meloni speră să obțină un al doilea mandat la alegerile care trebuie să aibă loc până la sfârșitul lui 2027. Partidul său, Fratelli d’Italia, are rădăcini în extrema dreaptă, dar este presat din dreapta de o formațiune nouă, Futuro Nazionale, condusă de Roberto Vannacci. În același interval sunt programate alegeri parlamentare în Estonia, Finlanda, Grecia și Slovacia, precum și scrutine regionale în Germania.
Ascensiunea naționaliștilor vine într-un moment în care 74% dintre europeni, o proporție record, spun că țara lor beneficiază de apartenența la Uniunea Europeană. Haosul care a urmat Brexitului și nevoia de siguranță într-o lume tot mai neliniștitoare au făcut ca foarte puține partide eurosceptice să mai ceară ieșirea din Uniune. Ambiția lor este, mai degrabă, să schimbe UE din interior. Naționaliștii văd în Uniune un proiect impus, care restrânge suveranitatea națională, și vor să o transforme într-o asociere de state suverane, legate între ele printr-o interdependență mult mai relaxată.
Politologul Nathalie Tocci spune că acest superciclu electoral ar putea schimba dramatic fața Europei. Riscul, potrivit acesteia, este ca proiectul european să fie golit de conținut, dacă nu chiar să intre în implozie. Nemulțumirile care alimentează fiecare scrutin sunt, în mare parte, aceleași: creșterea economică slabă, îmbătrânirea populației, presiunea asupra finanțelor publice și scumpirea vieții, care au erodat sprijinul pentru marile partide de centru-stânga și de centru-dreapta. Valul de proteste conduse de tineri din Europa este cea mai vizibilă expresie a acestei nemulțumiri.
Partidele naționaliste au devenit tot mai abile în a prezenta teme diferite drept amenințări, de la migrație și vaccinuri până la tranziția verde, sprijinul pentru Ucraina, globalizare și instituțiile supranaționale. Analiza arată că aceste mesaje au fost întărite de dezinformarea rusă și de sprijinul deschis al administrației Trump pentru partidele pe care le numește „patriotice”. Astăzi, aproape un alegător european din patru votează cu extrema dreaptă, o proporție de aproape cinci ori mai mare decât la mijlocul anilor ’90.
Ascensiunea a cunoscut și reculuri. Alternativa pentru Germania a obținut o victorie istorică la alegerile regionale din estul Germaniei, în timp ce Partidul Libertății al lui Geert Wilders a pierdut aproape o treime din mandate în Țările de Jos. În Ungaria, Fidesz, partidul lui Viktor Orbán, a suferit o înfrângere categorică, iar în Suedia sprijinul pentru Democrații Suedezi a scăzut pentru prima dată în 16 ani. Tendința pe termen lung rămâne însă ascendentă, explicată mai ales prin pătrunderea ideilor extremei drepte în discursul politic general, în special în privința imigrației.
Efectul cel mai important s-ar putea vedea în Consiliul European, format din liderii celor 27 de state membre. Potrivit analizei, doar trei șefi de guvern provin acum din partide de centru-stânga. Partidul Popular European a apelat tot mai des la voturile grupurilor aflate mai la dreapta pentru a restrânge unele măsuri ale Pactului verde european și pentru a înăspri regulile privind migrația. Dacă majoritățile din Parlamentul European și din statele membre se schimbă, deciziile privind bugetul comun, extinderea și sprijinul pentru Ucraina ar putea fi blocate sau amânate.
9