Analistul Răzvan Petri, cofondator al proiectului „Politica la minut”, consideră că rezultatele obținute de România în dialogul cu administrația americană din ultimul an sunt modeste și că ele se rezumă, în mare parte, la păstrarea statu-quo-ului. Evaluarea sa vizează demersurile prezidențiale ale lui Nicușor Dan și ale lui Marius Lazurcă, numiți ca negociatori în contactele cu persoane apropiate mișcării MAGA. Petri, în vârstă de 26 de ani, are aproximativ 200.000 de urmăritori pe Instagram și este absolvent al King’s College și al University College London.
Potrivit analistului, interlocutorii menționați în discuții includ nume precum Zampolli, Donald Trump Jr. și Guilfoyle. Petri susține că România s-a bazat prea mult pe parteneriatul strategic cu Statele Unite, în detrimentul unei implicări mai active în Uniunea Europeană. El afirmă că liderii de la București văd Statele Unite drept principalul garant al securității și acceptă, în acest context, numeroase compromisuri. Din perspectiva sa, o astfel de dependență limitează capacitatea țării de a obține ceva concret în schimb.
Petri amintește că România este al șaselea stat membru ca mărime al Uniunii Europene și deține o vicepreședinție a Comisiei Europene. În opinia sa, însă, Bucureștiul urmează direcția stabilită de alții, în loc să o contureze, deși ar avea instrumentele necesare pentru a fi mai activ. Analistul consideră că țara nu ar trebui să critice Uniunea, ci să își asume un rol mai vizibil în interiorul ei. El recomandă ca prioritățile naționale să fie autonomia energetică și industria de apărare, ambele orientate spre cadrul european.
În același context, Petri critichează programul SAFE, pe care îl consideră un pas care a oferit industriei americane un acces mai larg la piața de apărare și a slăbit obiectivele europene în acest domeniu. Afirmația sa vizează tocmai tensiunea dintre dorința de autonomie strategică a Europei și nevoia de a menține legătura cu Washingtonul. Analistul spune că aceste alegeri au costuri, iar beneficiile obținute până acum nu le compensează în mod clar.
Ca termen de comparație, Petri o citează pe președinta Moldovei, Maia Sandu, care, afirmă el, nu a arătat o deferență publică comparabilă față de Washington. Ungaria este dată ca exemplu de situație în care nu a existat o retorsiune americană clară după schimbarea de regim, ceea ce, în opinia lui Petri, arată că poziția Statelor Unite nu depinde neapărat de ce guvern este la putere în capitala unui stat aliat.
Analistul se îndoiește că politica regională a SUA s-ar schimba indiferent de cine guvernează și invocă cauze structurale, precum datoria externă ridicată a Statelor Unite, oboseala față de războaie și concentrarea pe problemele interne. Totodată, Petri semnalează o lipsă de contacte vizibile cu democrații sau cu viitoarea conducere a Senatului. El notează că democrații ar putea controla Congresul pentru o perioadă mai lungă decât următorii doi ani, ceea ce, în opinia sa, ar trebui să determine o diversificare a canalelor de dialog cu Washingtonul.
5